Organizație/Grup de inițiativă
SEVEN SPORT CLUB
Scurtă descriere a proiectului
Sportul are puterea de a schimba lumea. Are puterea de a inspira, de a construi caracterul și de a întări spiritul.
Suntem Seven Sport Club, club sportiv afiliat Federației Române de Triatlon și Federatiei Romane de Atletism și investim de aproape cinci ani entuziasm, ambiție şi resurse pentru dezvoltarea sportului si în special a triatlonului si atletismului în România.
Acest club este fondat din pasiunea unor oameni pentru sport și din înțelegerea că sportul ajută la clădirea unor caractere frumoase și puternice.
Echipa Seven Sport Club este formată din antrenori cu vastă experiență în diverse discipline sportive, care lucrează cu aceeași dedicare atat cu începătorii, cât și cu profesioniștii, copii sau adulți, având o abordare holistică, de la nutriție și antrenamente specifice, până la pregătirea psihologică dinaintea momentului unei competiții, într-un mediu prietenos și motivant.
Noi credem că o atitudine potrivită conduce către performanțe deosebite, și că împreună cu dedicarea și pasiunea cu care ne implicăm în fiecare antrenament am ajuns la rezultatele deosebite obținute de sportivii noștri în ultimii ani:
– Mihai Vigariu – locul 3 la categoria sa de vârstă în cadrul Half Ironman 70.3 din Bahrain, 2016;
– Andrei Dudu – locul 10 la Ocean Lava Muntenegru și record personal pentru distanță la Half Ironman 2017;
– Patru locuri pe podium pentru Seven Sport Club la NoStress Callatis;
– Podiumuri pentru juniori la Grand Prix Triathlon Serbian Championship;
– Andrei Dudu – campion național 2019 Triatlon distanță medie și lungă;
– Alice Perjoiu – campioană naționala 2019 Triatlon Supersprint;
– Dominic Meghea – locul 2 în circuitul național YouTRI 2018, etapă a Circuitului Național de Cadeți (copii 14-16 ani);
– Rareș Panait și Dominic Meghea – locul 1, respectiv locul 2 în circuitul național YouTRI 2019, etapă a Circuitului Național de Cadeți (copii 14-16 ani):
– Andrei Dudu calificat în anul 2018 la Campionatul Mondial IRONMAN desfășurat la Kona.
Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul
Avem o generație de juniori extrem de promițătoare (Alice Perjoiu, cea mai bună cadetă a anului 2019; Rebecca Neagu, cu rezultate foarte bune de-a lungul anilor la categoria ei de vârstă, anul acesta intrând la categoria Cadeți) și avem un plan, un scop, care, desi poate parea îndepărtat, noi îl urmărim cu hotărâre și încredere și știm că este cât se poate de realist: calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 2028.
Pentru copiii de la grupa de atletism antrenamentele au loc de 3 ori /săptămână, iar pentru copiii de la triatlon antrenamentele au loc de 7 ori/săptămână.
Pentru ca dintre aceștia să putem avea sportivi care să ajungă la Jocurile Olimpice este nevoie de zeci și sute de ore de antrenamente, implicare, pregătire susținută pentru participarea la competiții naționale și internaționale, cantonamente, echipamente, dotări care depășesc puterea financiară actuală provenită din sponsorizări punctuale și abonamente.
Dincolo de dorința de a contribui la formarea unei noi generații de sportivi de performanță de renume internațional, ne dorim în primul rând să avem posibilitatea de a cultiva și de a transmite tinerilor pasiunea de a practica sport la nivel înalt, oferind condiții optime de antrenament, astfel încât aceștia să vină cu drag la antrenamentele clubului pentru a se dezvolta armonios și a atinge nivelul de performanță dorit.
Printre beneficiile practicării sportului de către copii, și în special a triatlonului, se numără și:
– Efectele benefice pe plan fizic, mental și social;
– Cei ce se înscriu la triatlon practică trei sporturi într-unul, foarte complex, deci sunt șanse mai mici să se plictisească sau să abandoneze;
– Se poate practica de plăcere pe tot parcursul vieții, iar aici avem exemple multiple de oameni de peste 30 de ani care au învățat să înoate, să meargă pe bicicletă și să alerge și au participat la primul triathlon, după care au continuat și au dezvoltat o reală pasiune pentru această ramură sportivă.
Rezultate dorite în urma implementării proiectului
Ne dorim ca în urma participării la Swimathon să reușim să facem cunoscut triatlonul ca o ramură sportivă extrem de importantă a sportului și să ne asigurăm o parte din resursele necesare pregătirii sportivilor juniori în condiții optime pentru cel puțin un an, resurse care să acopere echipamentele și dotările necesare, plata antrenorilor specializați (înot, ciclism, atletism) și organizarea de cantonamente de pregătire sportivă specializată.
Clubul născut din pasiunea pentru sport și cu oameni dedicați și implicați se bucură de rezultatele și pasiunile atleților, însă fac un efort deosebit pentru asigurarea costurilor necesare includerii în program și a copiilor care nu își pot susține singuri pregătirea. Seven Sport Club nu beneficiază de o bază de antrenament proprie și de aceea majoritatea costurilor clubului sunt alocate închirierii culoarelor de înot, sălilor de ciclism și forță și pistei de atletism.
Rezultatele vizate pe termen lung:
– Popularizarea practicării sportului pentru toate categorile de vârstă;
– Creșterea în forțele proprii și a motivației copiilor și tinerilor de a considera o carieră în sport ca fiind de viitor;
– Promovarea implicării active pentru sprijinirea sportului românesc ce poate redeveni un brand de țară prin noi discipline (ex. triatlon);
– Crearea unui centru de excelență în pregătirea tinerilor sportivi, dar și a adulților care vor să-și schimbe stilul de viață și doresc să se autodepășească.
Echipe de înotători - fundraiseri
Lista donatorilor
Bafta in toate proiectele si atingerea obiectivelor!
taxa inotator Andrei Meghea
Felicitari, Seven!
Felicitări și Spor la treaba în Continuare.
Pentru mai bine
Baftă în toate proiectele, Seven!
Go Team Seven!
Obiectiv financiar Swimathon
50.000 Lei
Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului
50.000 Lei
Durata proiectului
12 LUNI
Website organizație/proiect
https://www.sevensportclub.ro/
Date de contact (coordonator proiect)
Valentin Georgescu
0722344020
valentin@sevensportclub.ro