Organizație/Grup de inițiativă
Asociaţia Caravana cu Medici
Scurtă descriere a proiectului
Asociaţia noastră organizează caravane în mediul rural pe parcursul a 1-2 zile (sâmbătă și duminică), la care participă o echipă multidisciplinară (studenți, medici rezidenți și specialiști), care consultă între 100 şi 200 de pacienți (copii şi adulţi) din categoriile defavorizate: șomeri, pensionari, familii numeroase sau familii neasigurate. Evaluăm gratuit starea de sănătate a populației din zona respectivă prin consult clinic, analize bioumorale, electrocardiogramă, examene ecografice și consulturi de specialitate (medicină internă, cardiologie, oftalmologie, ginecologie, pediatrie, dermatologie). În urma examinărilor, eliberăm scrisori medicale cu rezultatul bilanțului clinic și paraclinic, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie. Ulterior, întocmim rapoarte la sfârșitul fiecărei caravane, pentru a avea o evidență clară a activității. Informațiile obținute sunt prelucrate, realizând o statistică descriptivă a celor mai frecvente patologii pentru zona respectivă. Fiecare caravană implică 15-30 de voluntari medici (primari, specialiști și rezidenți) și studenți la medicină, numărul lor fiind stabilit în funcție de nevoile fiecărei caravane, mai exact în funcţie de numărul de locuitori al localității în care ne deplasăm și numărul estimat al oamenilor pe care îi vom examina. Având în vedere numărul mare de pacienţi consultaţi şi costurile ridicate ale materialelor medicale, este necesar să identificăm în mod constant noi surse de finanţare pentru a reuşi îndeplinirea scopului Asociaţiei noastre. Prin campania „Valuri pentru Unitatea Mobilă”, ne propunem să organizăm 4 caravane în vara anului 2020 în zone rurale greu accesibile şi să oferim fiecărui pacient şansa de a beneficia de un examen medical şi imagistic ca la carte.
Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul
Proiectul se adresează României rurale, oamenilor din zone care nu beneficiază de servicii medicale de bază și care nu au acces la sistemul sanitar din motive economice sau din cauza infrastructurii. Abordarea pe care o propunem este depistarea populației la risc și deplasarea noastră către ea, pentru promovarea prevenţiei și oferirea de consultaţii medicale şi imagistice, precum şi de recomandări specifice fiecărui pacient în parte, în mod gratuit.
Rezultate dorite în urma implementării proiectului
Prin intermediul participării la Swimathon 2020, ne propunem să strângem fondurile necesare organizării a 4 caravane, în cadrul cărora vom putea consulta aproximativ 600 de pacienţii din zone izolate din punct de vedere al accesului la sănătate, care vor fi investigaţi clinic şi imagistic gratuit în cadrul Unităţii Mobile. Pacienţii care provin din zone clasificabile drept „deşert medical” vor avea astfel şansa unui examen medical complet.
Echipe de înotători - fundraiseri
Lista donatorilor
cu drag pentru ce faceti, si cu curaj sa continuati sa o faceti
Obiectiv financiar Swimathon
12.000 Lei
Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului
12.000 Lei
Durata proiectului
4 luni
Website organizație/proiect
https://www.caravanacumedici.ro/
Date de contact (coordonator proiect)
Corina Varlam
0753432483
corina.varlam@gmail.com