TRATAMENTE LA DOMICILIUL COPIILOR CU CANCER

100% din obiectivul financiar a fost realizat / reached out of the financial objective
84.295,00 Lei din totalul de 80.000,00 Lei au fost strânși până acum!

Organizație/Grup de inițiativă

Asociatia Daruieste Aripi

Scurtă descriere a proiectului

Circuitul Încrederii și Speranței este un proiect, prin care, echipe mixte ale asociației Daruiește Aripi și personalul medical specializat al secției de onco-hematologie pediatrică de la Constanța se deplasează la domiciliul copiilor cu boli cronice grave din Dobrogea, pentru procedurile ce se pot efectua acasă în condiții de siguranță.

 

Scopul proiectului îl reprezintă creșterea accesibilității la servicii medicale gratuite a copiilor cu boli cronice grave din zonele rurale defavorizate prin organizarea unui serviciu –pilot de tratament și monitorizare a pacientului la domiciliul acestuia, efectuat de medicul curant.

Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul

Cancerul pediatric este o boală care necesită în medie doi ani de tratament de specialitate în cure succesive și apoi, pentru supraviețuitori o monitorizare strictă pentru tot restul vieții. Din păcate, odată iesiți din perimetrul secțiilor de onco-hematologie pediatrică, pacienții și familiile se confruntă cu lipsa totală de expertiză și disponibilitate a serviciilor medicale de proximitate, pentru monitorizarea, rezolvarea problemelor de sănatate intercurente sau asistență terminală în cazurile fără speranță.

 

Micii pacienți sunt constrânși la nenumărate deplasări, chiar sute de kilometri, la secțiile de Oncologie Pediatrică unde se tratează, ce înseamnă costuri grele pentru familie, stres psihologic pentru copii și expunerea lor la riscuri (mai ales infecțioase). Pierderea din urmărire este o mare problemă în oncologia pediatrică românească , unde nicio clinică nu are proceduri de monitorizare activă în acest scop. Proiectul “Circuitul Încrederii și Speranței (CIS)” a fost inițiat de Asociația Dăruiește Aripi pentru a acoperi acest ’hiatus’ și propune un model de îngrijiri de proximitate care deplasează focusul de la Spital către Pacient și Comunitate. Din martie 2018 echipe mixte ale asociației și personalul medical specializat al sectiei de onco-hematologie pediatrică a Spit. Jud. Constanța se deplasează la domiciliul copiilor cu boli cronice grave din Dobrogea pentru procedurile ce se pot efectua acasa fără riscuri.

 

Viziunea inovatoare a proiectului, de a crea un continuum de îngrijire pentru copiii cu cancer și alte boli grave oriunde s-ar afla și în orice moment al evoluției bolii, este astăzi validată de forurile experților (SIOP) în contextul pandemiei COVID-19, ca o necesitate stringentă de a oferi alternative pentru a le acorda o asistența medicală în siguranță.

Rezultate dorite în urma implementării proiectului

-0 cazuri pierdute din urmărire sau cu abandon al tratamentului ( problemă majoră în oncologia pediatrică);

-Creșterea aderenței la recomandări și a abilităților de îngrijire corectă în familie. Eliminarea poverii financiare semnificative a deplasărilor la spital de pe umerii familiilor;

-Creșterea calității vieții copiilor aflați în tratament și a supraviețuitorilor (consiliere pentru stilul de viață, ajutor material pentru cazurile de deprivare socială extremă), suport emoțional și confort psihologic (sunt îngrijiți de cadrele pe care le cunosc din spital);

-Asistența paliativă oferită acasă pentru pacienți terminali (numai 9% din aceste nevoi sunt acoperite în România);

-Dezvoltarea unei noi paradigme în asistența copiilor cu boli grave prin servicii specializate oferite în comunitate/acasă, acum stringent necesară în contextul provocărilor aduse de COVID-19 modelelor de asistență medicală tradiționale bazate pe Spital;

-Dezvoltarea de proceduri și protocoale de urmărire a pacientului cu cancer pediatric – premiză a dezvoltării unui sistem de monitorizare a supraviețuitorilor pe termen lung și element esențial în reconfigurarea rețelei de oncologie pediatrică după standarde europene;

-Dezvoltarea abilităților de cooperare multidisciplinară și de management de caz pentru oncologia pediatrică (noțiune stringent necesară dar cu totul absentă în România).

Echipe de înotători - fundraiseri

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 1


Obiectiv financiar: 15000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 10 – Bluemarinii Inaripati


Obiectiv financiar: 5000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 2


Obiectiv financiar: 15000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 3


Obiectiv financiar: 10000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 4


Obiectiv financiar: 20000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 5 – Mamicile Constantene


Obiectiv financiar: 15000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 6 – Bluemarinii Inaripati


Obiectiv financiar: 5000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 7 – Bluemarinii Inaripati


Obiectiv financiar: 5000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 8 – Bluemarinii Inaripati


Obiectiv financiar: 5000 Lei

Inotatori Swimathon

Daruieste Aripi 9 – Bluemarinii Inaripati


Obiectiv financiar: 5000 Lei

Inotatori Swimathon

Mihaela Malek


Obiectiv financiar: 1000 Lei

Lista donatorilor

Anamaria Larie

50,00 Lei 10/07/2020

Costea Adrian

50,00 Lei 10/07/2020

Daniela Lupu

50,00 Lei 10/07/2020

Petcu Florentina

50,00 Lei 09/07/2020

Iacob Raluca

50,00 Lei 09/07/2020

Elena Militaru

30,00 Lei 09/07/2020

Alina Bran

50,00 Lei 09/07/2020

Viorela Dima

200,00 Lei 06/07/2020

Multa sanatate!

Adelina Balaj

100,00 Lei 02/07/2020

Iulian Maxim

100,00 Lei 02/07/2020

Ana Maria Stoica

100,00 Lei 29/06/2020

Din partea Corinei, cadoul de ziua ei și-a dorit să ajungă la voi.

Doris Stroiescu

30,00 Lei 28/06/2020

Delia Grigoroiu

200,00 Lei 28/06/2020

Gooo, dragilor!

Teodora Lambru

50,00 Lei 28/06/2020

Go,TCR

Diana Giurcă

50,00 Lei 28/06/2020

Mihaela Tranulea

80,00 Lei 28/06/2020

GO, TCR!

Liliana Stanciu

200,00 Lei 27/06/2020

“Go, TCR”

Marian Simion

50,00 Lei 27/06/2020

GO TCR

Daniela Culetu

100,00 Lei 27/06/2020

Mukt succes!

Cristian Tatar

100,00 Lei 27/06/2020

Irina CS

50,00 Lei 27/06/2020

Sunteți foarte tari, mulțumim!

Anita Panait

100,00 Lei 27/06/2020

Cristel Iofciu

100,00 Lei 26/06/2020

GO, TCR !

Bianca Costea

100,00 Lei 26/06/2020

Teodora Lambru

50,00 Lei 25/06/2020

Go,TCR

Alina toscu

50,00 Lei 25/06/2020

GO,TCR!

Sergiu Popa

100,00 Lei 25/06/2020

Felicitari pentru initiativa si succes!!!

Mihaela Neamtu

20,00 Lei 25/06/2020

Go, TCR!

Ana Paraschiv

4,00 Lei 25/06/2020

Claudiu Craciunica

100,00 Lei 25/06/2020

Go TCR!!!

Alexandra Iordache

50,00 Lei 25/06/2020

Cosmin Cosmin

100,00 Lei 25/06/2020

corina raluca andrei

50,00 Lei 23/06/2020

Cornelia Petcu

50,00 Lei 22/06/2020

Succes, Felicia Țuțuianu!

Andreea Andreea

50,00 Lei 20/06/2020

Dar din dar se face rai! Multa sanatate!!

Andreea Roxana Neagu

50,00 Lei 19/06/2020

LAURA LORELEY HOBINCU

100,00 Lei 19/06/2020

Sa fie sanatate!

Gabriela Voicu

100,00 Lei 19/06/2020

Serban Georgiana

50,00 Lei 19/06/2020

Anonymous

50,00 Lei 15/06/2020

Anonymous

75,00 Lei 15/06/2020

Anonymous

200,00 Lei 15/06/2020

Anonymous

50,00 Lei 11/06/2020

Va doresc putere in aripi si zbor lin spre toti copiii care au nevoie de voi! ❤️

Anonymous

100,00 Lei 08/06/2020

Carmen Stancescu

200,00 Lei 06/06/2020

Obiectiv financiar Swimathon

80.000 Lei

Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului

40.000 euro/an Lei

Durata proiectului

martie2018 - proiectul este in deplina desfasurare

Website organizație/proiect

https://www.daruiestearipi.ro/

Date de contact (coordonator proiect)

Alina Patrahau
0723215387
alina@daruiestearipi.ro