Swimathon București este una dintre cele mai longevive și vitale platforme de schimbare pozitivă a comunității. Platforma a devenit în timp un ecosistem al schimbării, prin care comunitatea interacţionează şi se implică în strângerea de fonduri pentru proiecte din București și Ilfov pe care le consideră relevante și transformatoare.
Cei trei paşi ai proiectului:
În 2020, Swimathon devine #swimathome. Pentru că Binele merită un restart!
Swimathon este dincolo de o platformă de dezvoltare a comunității. El este încrederea noastră comună că împreună schimbăm lumea, acolo unde este mai mare nevoie de noi. An de an, Swimathon ne-a făcut oameni mai buni și ne-a implicat într-un fenomen colectiv mai important decât noi.
Anul acesta nu ne vom mai întâlni la bazin. Pentru noi, înotul era un pretext de a face schimbări pozitive în comunitate. Bucuria, energia binelui și generozitatea sunt tot aici, parte din povestea Swimathon. Și este vital să le repornim împreună.
De aceea, continuăm cu a opta ediție, într-un format nou, #swimathome. Punem mai presus de competiție, colaborarea și efortul comun, direcționat către un obiectiv colectiv.
În 2020, Swimathon nu are limite de spațiu, timp și mai ales de generozitate. Mai avem de făcut mult bine împreună, chiar și în noua realitate. Pentru că binele este un sport de echipă. Și noi toți facem parte din ea.